Nu o să-ți vină să crezi! O femeie de 101 ani a născut un băiețel
Anatolia Vertadella, o italiancă în vârstă de 101 ani, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos după ce a suferit un transplant de ovar, operație contestată de mulți medici din cauza vârstei sale avansate, scrie Rivista Napoli, scrie realitatea.net.
Operația controversată a fost realizată ilegal într-o clinică privată din Turcia, unde legile europene de transplant de ovar nu se pot aplica.
Bătrânica nu a vrut să dezvăluie numele clinicii unde a avut loc intervenția chirurgicală.
"Sunt foarte recunoscătoare întregii echipe de medici care m-a operat", a povestit bunicuța cu ochii în lacrimi. "Mă simt minunat după ce mi-am născut al 17-lea copil. Acest copil este dovada că Dumnezeu este puternic", a completat femeia.
Potrivit presei din Italia, Anatolia a fost diagnosticată cu cancer ovarian la vârsta de 48 de ani. Pentru o vreme, aceasta a crezut că Dumnezeu a pedepsit-o și credea că va obține iertarea lui numai dacă va mai naște un copil, deși mai avea acasă 16.
Văduvă din anul 1998, italianca a mărturisit că tatăl copilului ei este un donator anonim.
- "Este o speranţă de a trăi!" A început campania de informare privind transplantul de organe
- O bătrână a moștenit o avere de UN MILION de dolari. INCREDIBIL ce a făcut cu banii
- INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT! EA este bătrâna de 112 ani care fumează peste 30 de ţigări pe zi (VIDEO)
- Premieră în Italia! Un moldovean va fi supus unui transplant de brațe
- Aventuri la bătrânețe! O femeie a debutat în MMA la 68 de ani (VIDEO)
- EȘEC ÎN MEDICINĂ! Prima femeie căreia i s-a efectuat un transplant de uter a avut complicații