''Nu puteam creşte o raţă''. Trei hoţi de animale au fost reţinuţi la Glodeni (VIDEO)
Poliţia din Glodeni a reţinut o grupare criminală care fura animale din gospodăriile oamenilor din două raioane. În total, hoţii au pătruns în aproximativ 20 de gospodării din Râșcani și Glodeni, de unde au furat 100 de animale. Ei au fost prinşi în timp ce le vindeau la piaţă.
Pe Vera Rusnac din satul Clococenii Vechi, raionul Glodeni, o podidesc lacrimile, când îşi aminteşte cum, acum o lună, hoţii i-au intrat în gospodărie.
"Au bătut-o şi i-au calicit picioarele şi am dat-o la carne cu patru mii de lei, tare bună vacă am pierdut, dar junca trebuia să fete în martie, au bătut-o şi pe ea şi a lepădat viţelul. Calul l-au furat cu totul, soţul când s-a trezit a venit şi mi-a spus că ne-au furat iapa", a spus femeia.
Oamenii care au rămas fără animale nu-și găseau liniștea din cauza hoților:
"Nici nu putem să ne ocrotim de tălharii aceştia. Nu pot creşte o raţă, cloştile de pe ouă le-au luat, apoi ce-i asta Doamne."
"Noaptea s-a întâmplat, ziua când m-am dus să-i dau mâncare nu mai era. Porc de tăiat era, aşteptam să vină băiatul de la Moscova să-l tăie. El nu a mai venit, iar porcul l-au furat."
"Ca să o vinzi aşa la om ea e scumpă, dar la carne şi mai ales că este din furat ei puteau să o dea şi cu două mii că ei nu pierdeau nimic."
Uneori, hoţii intrau și în locuințele oamenilor.
"Totul era aici răsturnat, căutau bani, credeau că adun pentru moarte. M-am speriat cu totul, când m-am uitat în poiată nici o găină nu era."
Poliția a intentat un dosar penal, iar doi dintre hoți, cu antecedente penale, vor fi anchetaţi în stare de arest.
"Unele bovine sustrase din raionul Glodeni au fost depistate în raionul Briceni, dar şi în alte raioane. Animalele au fost întoarse stăpânilor", a spus anchetatorul de Inspectoratul de Poliție Glodeni, Ion Nechifor.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei bărbați riscă până la patru ani de închisoare.