Nu rataţi meciul dintre Austria şi Moldova. Partida va ti transmisă luni seara, în direct, la CANAL 3
Embed:
Adversara Moldovei din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, naţionala Austriei evoluează pe arena internaţională de mai bine de o sută de ani. Federaţia Austriacă de fotbal a fost fondată în 1904, iar peste 30 de ani naţionala a jucat în premieră la un Campionat Mondial, unde s-a clasat pe locul patru. Cel mai important succes, selecţionata austriacă l-a obţinut la Mondialul din 1954, când a câştigat medaliile de bronz.
"Das Team" a evoluat la ultimul Mondial în 1998, însă nu a putut trece de faza grupelor. Austria are în palmares şi 3 participări Campionatele Europene. În 2008 și 2016, reprezentativa Austriei nu a reuşit să treacă de grupe, iar la competiția continentală desfășurată în acest an s-a calificat în optimile de finală.
Austria şi Moldova s-au mai întâlnit până acum de șapte ori. Primul meci oficial dintre cele două selecţionate s-a jucat în 2002, la Viena, iar atunci Austria s-a impus cu 2-0 în urma golurilor marcate de Andreas Herzog din penalty. Peste aproape un an, Moldova a reuşit să-şi ia revanşa, impunându-se cu 1-0, la Tiraspol. Singurul gol al meciului a fost marcat de Viorel Frunză.
Celelalte cinci meciuri s-au disputat în ultimii șapte ani, iar echipa țării noastre a fost învinsă de fiecare dată. Ultima dată, Moldova și Austria s-au întâlnit la Chișinău acum 2 luni și jumătate, iar oaspeții s-au impus cu 2-0.
Cea de-a opta partidă directă dintre cele două reprezentative se va juca luni seara la Klagenfurt. Meciul va începe la 21:45 și va fi transmis în direct de PRIME, unde va fi comentat în limba română și de CANAL 3, unde va avea comentariul în rusă.