Nu scăpăm de ploi nici în următoarele zile. AFLĂ când ne vom bucura de vreme frumoasă
Mâine, tot de vreme instabilă avem parte. Aceasta înseamnă că norii acoperă cerul o bună parte a zilei în majoritatea zonelor şi aduc ploi, însoţite de fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat ploile sunt abundente şi vor fi condiţii de grindină. 23 de grade vor fi la Briceni şi Soroca, iar la Bălţi, Orhei şi Chişinău, 25 de grade Celsius. Cu un grad mai mult se va înregistra la Tiraspol şi Leova. La Comrat, maxima termică va fi de 27 de grade, iar la Cahul, de 28 de grade cu plus.
Vremea va manifesta şi în zilele următoare o instabilitate accentuată, soarele urmând să fie scump la vedere.
Ploile nu ne ocolesc nici vineri, nici sâmbătă. Vântul va sufla slab la moderat, iar termometrele vor arăta la amiază 26 de grade, minima va fi de 15 grade.
Duminică, ne vom bucura de mai mult soare. Maxima termică va indica 28 de grade.
Săptămâna va debuta cu vreme frumoasă, şi cu 29 de grade la orele prânzului, iar pe timpul nopţii vor fi 16 grade Celsius.