Nu ţigărilor: Mortalitatea cauzată de fumat în Moldova este de patru ori mai mare decât în statele UE
Gata cu fumatul în spaţiile publice şi cu reclama stradală la ţigări. Sunt doar câteva dintre măsurile pe care statul vrea să le pună în aplicare de anul viitor pentru a combate fumatul. Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul deceselor cauzate de acest viciu este de aproape patru ori mai mare în ţara noastră decât în statele europene.
Anual, statul nostru cheltuie aproape un miliard de lei pentru tratarea persoanelor care se îmbolnăvesc din cauza fumatului. Ministerul Sănătăţii are câteva soluţii de combatere a acestui viciu. Este vorba despre interzicerea publicităţii tutunului, dar şi a fumatului în spaţiile publice, introducerea pictogramelor cu avertismente pe pachete şi scumpirea ţigărilor cu până la 60 la sută.
Ministrul Sănătăţii declară că acest program va fi implementat din 2012 şi va dura patru ani. "Există un risc major în rezultatul utilizării produselor de tutun, în apariţia unor maladii destul de complicate cronice care duc la dizabilităţi, invalidităţi şi mortalitate prematură", a menţionat ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi.
Experţii europeni apreciază efortul Moldovei în lupta cu fumatul. Proiectul Ministerului Sănătăţii nu pare să îi sperie pe unii fumători. Aceştia spun că chiar dacă se vor scmpi ţigările şi cu 30 de lei nu se vor lăsa de fumat.
Potrivit datelor statistice, în Moldova fiecare al doilea bărbat fumează. La fel şapte la sută dintre femei şi 14 la sută dintre adolescenţi sunt fumători.