NU TREBUIE IGNORATĂ, MERGI LA MEDIC! Durerea de genunchi poate anunța BOLI GRAVE
Durerea de genunchi ni se pare ceva firesc. Mai ales pe măsură ce înaintăm în vârstă. Numai că astfel de dureri nu trebuie ignorate, căci pot fi semne ale unor boli grave.
Până la urmă, tot la mâna specialistului ajungi, dar atunci e posibil să te coste mult mai mult ignoranța. Ce poate ascunde o banală durere de genunchi? Iată câteva boli care "lovesc" tare în genunchi, scrie libertateapentrufemei.ro.
Ce poate anunța durerea de genunchi
În foarte multe cazuri, bolile nu se manifestă așa cum credem noi. Dau semne când deja sunt bine instalate și în locuri total neașteptate. Cine s-ar gândi că o formă de cancer la organele interne poate da dureri de picioare? Ei bine, se poate.
1. Hernia de disc
Debutează prin ceea ce medicii numesc lombalgie, iar noi cunoaștem sub numele de dureri de spate. Însă, când aceasta apare între vertebrele din partea de jos a coloanei, spre fese, durerea radiază spre coapse, în special în spatele genunchiului.
2.Hepatita
Da, ai citit bine! Există situații în care hepatitele virale de tip B sau C se pot manifesta prin dureri la nivelul articulațiilor și, implicit, la genunchi.
3.Cancerul testicular
Afectează, în general, bărbații tineri, între 20 și 35 de ani. De multe ori, durerea care apare în zona inghinală coboară înspre genunchi și este foarte puternică, dând senzația de instabilitate.
4.Cancerul pulmonar
Durerile și inflamațiile apărute la nivelul genunchiului pot fi semne ale unui cancer pulmonar, numit carcinom celular, mai ales dacă apar la persoane fumătoare. În acest caz, durerea poate apărea și în coaste.
5.Guta
Când se acumulează în organism prea mult acid uric, se declanșează și guta, care se manifestă prin dureri intense și ascuțite de genunchi.
6. Sindromul dureros patelofemural
Apare, de obicei, la atleți sau la persoanele care fac zilnic efort fizic intens, însă și la persoanele cu o greutate mare. Și asta pentru că se uzează cartilajele. Durerea se simte mai intens la îndoirea genunchilor, la urcatul scărilor, la sărituri.
7. Osteoartrita
Este o boală degenerativă a articulațiilor care se manifestă prin ruperea și eventual pierderea cartilajului. Refacerea parțială a genunchiului cu MAKOplasty este un tratament inovator pentru osteoartrita în stadiu mediu.
Ignoranța duce la… cuțit
"Când cartilajele articulare se deteriorează, lucruri obișnuite, precum așezatul pe scaun, mersul și chiar dormitul, devin dureroase și dificile. Deși simptomele se pot ameliora un timp cu ajutorul terapiei medicamentoase, boala avansează până este necesar să intervenim chirurgical cu artroplastia, procedura prin care articulația normală este înlocuită cu una sintetică. Implantarea protezelor constituie soluția cea mai potrivită pentru afecțiuni cronice: gonartroza, artrita reumatoidă și alte stări posttraumatice", spune Dr. Ovidiu George Muntean, medic primar ortopedie-traumatologie.