Nu uitați umbrelele acasă. În următoarele zile se așteaptă ploi
În următoarele 24 de ore, pe întreg teritoriul ţării sunt prognozate ploi slabe. La Briceni, Soroca şi Bălţi vor fi patru grade, iar la Orhei cu unul mai mult. La Tiraspol, Leova şi Comrat maxima va fi de şapte grade. La Cahul sunt anunţate nouă grade.
În Capitală, va ploua. Ziua vor fi şase grade, iar noaptea patru grade. În următoarele zile se așteaptă ploi, iar termometrele vor indica ziua până la șapte grade Celsius. Noaptea sunt anunţate între unu și patru grade Celsius.
În următoarele 24 de ore, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil, iar pe alocuri va ploua. La Berlin sunt anunțate trei grade, iar la Paris nouă. La Londra se așteaptă 11 grade, la Roma 13, iar la Madrid cu unul mai mult.
La Praga și Varșovia vor fi trei grade, iar la Budapesta și Viena patru. Șapte grade vor fi la Belgrad. La Moscova se vor înregistra minus trei grade, iar la Kiev zero grade. La București termometrele vor arăta șapte grade, iar la Ankara 11. La Atena maxima va fi de 16 grade Celsius.