"Nu vom face politică". Ce a discutat premierul Ion Chicu cu Dmitrii Medvedev
În cadrul vizitei de lucru de astăzi, la Moscova, prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu Dmitrii Medvedev, premierul Federației Ruse.
În cadrul întrevederii, Dmitrii Medvedev l-a felicitat pe Ion Chicu şi i-a urat succes în funcţia de prim-ministru: "Vă felicit, ați preluat o sarcină grea, dar sunt sigur că o veți administra cu succes pentru binele oamenilor, deoarece aceasta e misiunea unui Guvern".
Dmitrii Medvedev a menționat că din motivul comunicării deficitare din ultimii ani, între Guvernele Moldovei și Rusiei, a fost acumulat un volum mare de probleme importante, care necesită examinare și decizii. Drept rezultat, potențialul de cooperare dintre cele două țări este folosit doar parțial.
La rândul său, premierul de la Chişinău a declarat că: "Suntem un Guvern tehnocrat șu nu vom face politică. Respectiv, vom fi acolo unde trebuie rezolvate problemele oamenilor și vom face reforme menite să dezvolte economia națională și să crească bunăstarea oamenilor".
În cadrul ședinței, șefii Executivelor au abordat subiectul furnizării gazelor naturale, reglementarea problemei transnistrene, creșterea numărului de autorizații pentru transportatori, proiecte investiționale în infrastructură, lărgirea spectrului de mărfuri exportate în Rusia fără taxe și altele.
Pe toate subiectele abordate au fost luate decizii de principiu și transmise Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial economică.
Premierul Chicu l-a invitat pe șeful Executivului Federației Ruse să viziteze Moldova, pentru a continua dialogul și a determina intensificarea cooperării pe dimensiunile social-economice.