Nu vor mai copia la examene: Pe lângă proba scrisă la română, absolvenţii vor susţine şi una orală
Copiuţele s-ar putea să nu-i mai ajute pe absolvenţi ca altă dată, şi asta pentru că, pe lângă proba scrisă de la examene, ei vor fi nevoiţi să susţină şi o probă orală. Pentru început, practica va fi aplicată doar în cazul examenului de limbă şi literatură română. Ideea îi încântă pe profesori, nu însă şi pe elevi.
Proba orală la limba şi literatura română va fi introdusă la exemene din 2013.
"Noi avem nevoie de tineri care ar putea să îşi exprime gândurile într-o manieră articulată, coerentă. Vor face ca în Moldova, cetăţenii să se poată împăca mult mai bine, să se poată promova în diferite domenii de activitate", a precizat ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.
Profesorii spun că decizia ministerului este binevenită.
"Consider că este cel puţin un pas logic şi suficient de argumentat. În proba orală se vede cuvântul, arta, iar asta e mai mult decât indicat", a menţionat Ion Condrea, profesor de limbă română.
Din păcate, nu toţi elevii împărtăşesc entuziasmul profesorilor.
"Sunt contra acestei ideii, consider că în scris elevii se vor exprima mai bine. Cred că mai mulţi elevi vor pica această probă", a spus un elev.
Pentru a experimenta procedura, anul acesta, la Olimpiada Republicană de limbă şi literatură română, elevii claselor a IX-a şi a X-a vor susţine şi o probă orală.