Numa Numa 2, single-ul fenomen marca Dan Bălan este #1 în Japonia și urcă în topurile din lumea întreagă
Nominalizat la premiile Grammy și autor al unora dintre cele mai cunoscute hit-uri mondiale, Dan Bălan a lansat azi „Numa Numa 2”, o continuare a fenomenului „Dragostea din tei”.
Noul single "Numa Numa 2" a încântat aproape 8 milioane de fani pe Youtube și se află pe locul 6 pe Youtube Music Trending.
Idea acestui proiect mi-a venit când, întâmplător, pe YouTube am dat de niște copii geniali din Uganda. Dansau cu atâta viață și energie, că am hotarât să plec încolo și să filmez ceva foarte fun împreună cu ei. Astfel, de la o idee la alta s-a format proiectul „Numa Numa 2”. De 15 ani cânt acest refren cu „Dragostea din tei” și de fiecare dată ochii mulțimii se aprind într-un mod deosebit când incepe «Ma Ya Hi… Ma Ya Hu»…”. Am hotărât să folosesc această energie dar într-o manieră mai fresh, pentru 2018, adăugând mai multe melodii noi compuse recent. Până la urmă conceptul a dus la Africa și la magia ei”, declară Dan Bălan.