Un angajat al Căii Ferate din Moldova a fost agresat de către trei indivizi, pentru că nu le-ar fi permis acestora să traverseze calea ferată în momentul în care bariera era coborâtă. Incidentul s-a petrecut aseară, aproximativ la ora 22.00, la trecerea de nivel cu pază, pe sectorul de cale ferată Căinari – Cimişlia, km 101.
Aflaţi în autovehicul, cei trei au vrut să traverseze calea ferată cu câteva minute înainte să treacă trenul Căinari – Besarabeasca, dar au fost opriţi de angajatul CFM.
Şoferul automobilului şi pasagerii s-au conformat. Au aşteptat să treacă trenul, apoi au trecut calea ferată, dar s-au oprit şi l-au agresat fizic pe lucrător.
Imediat la faţa locului a fost chemată poliţia şi ambulanţa, care a acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate. Cazul este cercetat de poliţia oraşului Cimişlia.