Număr ALARMANT de cazurilor de HĂRȚUIRE SEXUALĂ. Fiecare al cincilea deţinut, condamnat pentru abuzuri
Fiecare al cincilea condamnat din ţară îşi ispăşeşte pedeapsa pentru abuzuri sexuale. Este vorba despre aproape 1200 de persoane. Datele statistice arată că anul trecut, în Moldova au fost comise 611 infracţiuni de acest gen, iar până acum au ajuns în instanţă peste 100 de inculpaţi.
Potrivit Procuraturii Generale, fenomenul este unul alarmant, iar, tot mai des, printre infractori figurează membri ai familiei, persoane din cercul de prieteni sau cei cu care victimele trăiesc.
Deseori, abuzații sunt minori, persoane aflate în neputinţă sau cele vulnerabile faţă de agresor.
Recent, un bărbat din raionul Criuleni a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru violul unei fetiţe de cinci ani. Inculpatul, timp de aproape un an, a obligat-o pe copila vecinei să întreţină relaţii sexuale cu el.
Cazul a ieşit la iveală după ce micuţa a povestit despre cele întâmplate educatoarei sale de la grădiniţă. Ulterior, şi o tânără a declarat că, pe timpul când era minoră, şi ea ar fi fost abuzată sexual de aceeaşi persoană. Cazul este cercetat într-o procedură separată.
Iar Judecătoria Ungheni l-au condamnat recent la 11 ani de închisoare pe un tânăr care şi-a abuzat sexual mama.
În ambele cazuri, sentinţele nu sunt definitive.
- Leaving Neverland lasă urme ireversibile în lume. Cea mai mare casă de modă îşi retrage colecţia de vară cu tematică Michael Jackson
- Mai mulţi şefi de poliţie din Turcia, condamnaţi la închisoare pe viaţă. Care este motivul
- Pedeapsă cu închisoare pentru alegătorii din Ucraina care vor face poze în cabina de vot