România a înregistrat miercuri cel mai mare număr de noi cazuri COVID în doar 24 de ore, de la începutul pandemiei și până acum: 1 415, după efectuarea a 22 de mii 781 de teste.
Bilanțul oficial arată și o cifră ridicată a deceselor: 43 în ultimele 24 de ore. Numărul pacienților internați la ATI a rămas la același nivel cu cel de ieri - 485.
Numărul total de cazuri COVID înregistrate în România de la începutul pandemiei la 65 de mii 177.
Totodată, 763 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În acelaşi timp, 31 048 de pacienți au fost declarați vindecați, dintre care 463 în ultimele 24 de ore.
De la ultimul bilanț, alte 43 de persoane și-au pierdut viața din cauza COVID-19. Este vorba despre 25 de bărbați și 18 femei.