NUMĂR RECORD DE CRIME. Cum explică specialiştii omorurile înregistrate în Moldova
Moldova s-a clasat pe locul patru printre ţările din regiunea euroasiatică, la capitolul omucideri. Potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, cele mai multe omoruri în țara noastră sunt comise de către persoane cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani.
Potrivit cercetării, rata deceselor în urma crimelor comise în țara noastră ajunge la 7,5 la sută. Pe primul loc este Rusia, cu 13,1 la sută, urmată de Kîrgîzstan, cu 9,1 la sută, și Kazahstan, cu 9,2 la sută.
Numărul mare al omorurilor poate fi explicat prin lipsa educației, spun sociologii.
"De vină este decepția, lipsa de cultură și lipsa de responsabilitate. Modul de influență din perioada anilor 90 ne mai urmărește încă. Este nevoie în primul rând de disciplina, de a avea un stat de drept", a declarat Andrei Dumbrăveanu, sociolog.
Şi psihologii spun că persoanele cu tulburări psihice și lipsite de căldura familială sunt predispuse la acțiuni criminale.
"În adolescență aceste tendințe psihotice sau nevrotice pun persoana în opoziție față de sine și de lume, producând aceste acte violente, pe care le consideră forme de apărare", a explicat Irina Novac, psiholog.
La rândul lor, oamenii spun că de vină ar fi sărăcia, lipsa ocupației și invidia:
"Nu au ocupație, nu muncesc, sunt oameni cu o gândire criminală. Vinovată este clasa politică, care se gandește doar la interesele proprii".
"Invidia sau neînțelegerea ar putea duce la omucideri. Poliția trebuie să fie mai vigilentă și să nu accpete corupția".
"Cred că ține de educația omului. Sunt oameni care nu au principii și care trăiesc doar cu senzația de moment. Cred că ar trebuie de înăsprit pedepsele".
Studiul mai arată că aproximativ 27 la sută dintre omoruri sunt comise cu arme de foc, iar puțin peste 29 la sută - în urma violenței fizice. Cercetarea a vizat 53 de țări.