Număr record de jurnalişti închişi în anul 2020
Un număr record de jurnalişti au fost închişi pe parcursul anului 2020, în contextul în care unele guverne au înăbuşit acoperirea mediatică a pandemiei de coronavirus sau au încercat să suprime relatările despre revolte, a transmis marţi Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), conform Reuters.
Cel puţin 274 de jurnalişti erau la închisoare la 1 decembrie, cel mai mare număr de când această organizaţie cu sediul la New York colectează date, de la începutul anilor '90, se arată în raport. Anul trecut, numărul jurnaliştilor închişi era de 250, scrie agerpres.ro
Protestele şi tensiunile politice au fost cauza multor arestări, cele mai multe reţineri fiind înregistrate în China, Turcia, Egipt şi Arabia Saudită, precizează CPJ.
În contextul pandemiei de COVID-19, liderii autoritari au încercat să controleze relatările media prin arestarea de jurnalişti. Cel puţin doi jurnalişti au murit după ce au contractat virusul în arest, se mai arată în raport.
"Este şocant şi înspăimântător că se înregistrează un număr record de jurnalişti închişi în plină pandemie globală", a precizat într-un comunicat directorul executiv al CPJ, Joel Simon.
Raportul acuză absenţa unui leadership global în privinţa valorilor democratice şi în special atacurile asupra media ale preşedintelui american Donald Trump, ceea ce le-a oferit o acoperire liderilor autoritari în suprimarea presei în propriile ţări.
La nivel global, 34 de jurnalişti au fost închişi pentru "ştiri false" în 2020, faţă de 31 anul trecut, se mai arată în document.
"Numărul record al jurnaliştilor închişi în lume este moştenirea preşedintelui Trump în privinţa libertăţii presei", a spus Simon.
Deşi niciun jurnalist nu era în închisoare în SUA la 1 decembrie, 110 au fost arestaţi sau inculpaţi în 2020, mulţi în timp ce relatau despre demonstraţiile împotriva poliţiei, a precizat CPJ.
Printre ţările unde numărul de jurnalişti închişi a crescut semnificativ se numără Belarus, unde realegerea contestată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 25 de ani, a declanşat proteste în masă, şi Etiopia, unde revoltele politice au dus la un conflict armat.
Conform raportului, două treimi dintre jurnaliştii din închisoare au fost inculpaţi pentru fapte împotriva statului precum terorism sau apartenenţă la organizaţii interzise, în timp ce în aproape 20% dintre cazuri nu au fost dezvăluite capetele de acuzare.
Organizaţia Reporteri fără Frontiere a transmis la rândul său luni că numărul jurnaliştilor închişi în 2020 se ridică la 387.