Număr record de migranți prinși. 111 oameni, dintre care 42 de copii, descoperiți într-un camion
Număr record de migranți prinși la Vama Nădlac, România. Nu mai puțin de 111 oameni, care provin din mai multe țări, au fost descoperiți, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce voiau să treacă ilegal granița de Vest a României.
Oamenii, printre care se aflau și 42 de copii, a fost îngrămădiți într-un camion, cu care voiau să ajungă în vestul Europei.
Polițiștii de frontieră de la Vama Nădlac II au verificat remorca unui camion, condus de Vlad V, un român, în vârstă de 40 de ani.
În mod normal, șoferul trebuia să livreze piese auto unei firme din Austria, însă acesta transporta, în realitate, 45 de bărbați, 24 de femei și 42 de copii, care erau stăteau înghesuiți în încărcătură.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre 76 cetăţeni irakieni, 15 cetăţeni sirieni, nouă iranieni, opt cetateni afgani, doi indieni şi un cetăţean pakistanez. Aceștia au vârste cuprinse între doi și 53 de ani și sunt solicitanți de azil în România.
Migranții au precizat că voiau să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen și au recurs la această metodă deaorece nu aveau vize.
Polițiștii de frontieră spun că acesta este cel mai mare număr de migranți descoperit vreodată într-un singur vehicul la Vama Nădlac. Toți cei 111 migranți sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul român pentru complicitate.
- Dansul şi costumul popular, în Cartea Recordurilor. Când va avea loc marele eveniment
- O femeie a încercat să-şi scoată ilegal copiii din ţară. Este INCREDIBIL unde i-a ascuns (FOTO)
- Să vezi şi să nu crezi! Şoarecii au mâncat două tone de nuci confiscate de vameşii ucraineni (VIDEO)
- 70 de copii au stat o noapte în vamă FĂRĂ APĂ ŞI FĂRĂ MÂNCARE. Firma de transport nu a plătit taxele de drum
- Polițiștii de la vama Nădlac au prins șapte irakieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar (VIDEO)