Numărul bolnavilor de antrax din Cahul ar putea creşte. Autorităţile sapă pământurile şi vaccinează animalele de URGENŢĂ
Numărul bolnavilor de antrax din Cahul ar putea să crească. Un tânăr de 20 de ani acuză simptome specifice acestei maladii, iar ieri alte cinci persoane din acelaşi raion infectate au fost internate la Spitalul "Toma Ciorbă" din Capitală.
Autorităţile sanitare din raionul Cahul au început vaccinarea ovinelor şi bovinelor din localitatea Vadul lui Isac pentru a preveni infectarea altor animale. Astfel, până acum au fost vaccinate aproape 400 de oi şi 46 de viţei.
"50 de viţei au fost procuraţi din raionul Râşcani, fără documente de provenienţă. Animalele au fost amplasate în Lunca Prutului. Astăzi merge vaccinarea în sat. Merg din casă în casă şi vaccinează trei medici de liberă practică", a zis reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Timofei Mâţă.
Între timp, autorităţile au început şi dezinfectarea zonei unde au fost sacrificate animalele bolnave.
"Vom înlătura stratul de sol până la 30 de centimetri, îl vom prelucra cu preparate speciale. Dacă nu vom întreprinde măsuri şi nu este înlăturat solul, sporii trăiesc până la 100 de ani", a zis directorul adjunct al Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor Cahul, Dumitru Zagorschi.
Responsabilii de la Centrul de Sănătate Publică din raionul Cahul spun că întreprind toate măsurile pentru a evita răspândirea infecţiei.
"S-au întreprins măsuri corespunzătoare. Vor avea loc întruniri cu lucrătorii medicali şi stabilirea sarcinilor în vederea examinării medicale a tuturor persoanelor din contact", a menţionat şeful Centrului de Sănătate Publică Cahul, Vladimir Lâsenco.
Publika.md aminteşte că, ultimul caz de antrax a fost înregistrat anul trecut în satul Vădeni, raionul Soroca. Trei persoane care au participat la sacrificarea unei vite bolnave au fost infectate cu antrax, la o fermă din localitate.