Numărul buletinelor de vot pentru diasporă VA FI DUBLAT la alegerile parlamentare din 24 februarie
Numărul buletinelor de vot pentru diasporă va fi dublat la alegerile parlamentare din 24 februarie faţă de scrutinul prezidenţial din 2016. Totodată, vor fi deschise mai multe secţii de votare, inclusiv în state precum Croaţia, Georgia, Norvegia şi Emiratele Arabe Unite, ceea ce reprezintă o premieră. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern, în vederea asigurării unui acces mai mare pentru concetăţenii noştri stabiliţi în străinătate. La aceste alegeri, aproximativ 625 de mii de moldoveni din diasporă sunt aşteptaţi la urne.
Aşadar, vor fi deschise 125 de secţii de votare, cu 25 mai multe faţă de precedentele alegeri. 42 de secţii vor activa în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare şi 83 - suplimentare.
Cele mai multe vor fi deschise în Italia, 29 la număr. Urmează, România şi Statele Unite ale Americii unde moldovenii vor putea vota în 12 secţii, iar în Federaţia Rusă - 11. De asemenea, şapte secţii de votare vor fi deschise în Franţa, iar câte cinci în Portugalia şi Spania. Moldovenii din Marea Britanie şi Irlanda de Nord vor putea să-şi exprime opţiunea de vot în cadrul a patru secţii.
Este de menţionat faptul că la fiecare scrutin, numărul secțiilor de votare creşte. În 2010, în străinătate au fost deschise 75 de secții, în 2014 – 95, în 2016 – 100, iar anul acesta vor fi amenajate 125 de secţii.
La alegerile de luna viitoare, vor fi tipărite 2,5 milioane de buletine de vot pentru diasporă. În fiecare secţie vor fi distribuite câte 20 de mii de buletine pentru cinci mii de alegători, necesare atât pentru scrutin, cât şi pentru referendum. Este numărul maxim de oameni care vor putea să-şi exprime opţiunea de vot la o singură secţie şi este cu două mii mai mare decât la alegerile prezidenţiale din 2016.
"Pentru a evita situațiile iscate din alegerile prezidențiale din 2016, în cadrul cărora la unele secții de votare au fost epuizate stocurile la unele secții de vot. Parlamentului Republicii Moldova a operat modificări în Codul Electoral prin care a fost majorat numărul total maxim de buletine de vot care pot fi distribuite de la 3000 de buletine la 5000 de buletine de vot", a spus Tudor Ulianovschi, ministrul de Externe.
Preşedintele ţării, Igor Dodon, însă critică decizia Guvernului, pe care o consideră discriminatorie. Mai exact, Dodon, în cadrul unei întrevederi cu președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajcak, şi-a exprimat nemulţumirea că în Rusia vor fi amenajate doar 11 secții de votare.
Alegerile parlamentare din 24 februarie se vor desfăşura în baza sistemului electoral mixt. Mai exact, 50 de deputați vor fi aleşi ca şi până acum, pe liste de partid, iar 51 în circumscripții uninominale sau direct de popor. În diasporă au fost constituite trei circumscripţii uninominale.
- Blocul Unităţii Naţionale va avea doar patru candidaţi în circumscripţiile uninominale
- INTERVIU BLITZ cu Dumitru Diacov: Este mult de lucru și avem nevoie de o guvernare eficientă
- ALEGERI PARLAMENTARE 2019: Fostul deputat PLDM, Iurie Apostolachi, a fost respins de consiliul de circumscripţie
- Norica Nicolai şi Maria Grapini au venit la Chişinău. Europarlamentarele susţin păstrarea drumului european după alegerile parlamentare