Numărul cazurilor de rujeolă, ÎN CREŞTERE. Premierul Filip a cerut MĂSURI URGENTE: Instituțiile abilitate nu-și fac bine treaba
Numărul cazurilor de rujeolă creşte de la o zi la altă. La 56 de copii diagnosticul a fost confirmat de laborator, iar alţi 83 de minori sunt cu simptome de rujeolă. Despre aceasta a anunţat premierul Pavel Filip în cadrul şedinţei Comisiei Naţionale Extraordinare pentru Sănătate Publică pe care a convocat-o în această dimineaţă.
Şeful cabinetului de miniştri s-a arătat indignat de faptul că instituţiile abilitate nu au reacţionat la timp şi nu au luat măsurile necesare şi a cerut responsabililor să evalueze de urgenţă situaţia.
"Iresponsabilitate, în primul rând, manifestă cei care militează împotriva vaccinării și este foarte straniu. Fie că vorbim de comunități religioase, dar sunt și părinți care militează împotriva vaccinării. Vorbim și de iresponsabilitatea autorităților locale, cazul taberei din satul Moreni. Care au fost acțiunile autorităților din raionul Ungheni și nemijlocit din satul Morenii Noi pentru a nu admite funcționarea acestei tabere, care înțeleg că a funcționat mai mulți ani la rând cu încălcări destul de grave. Iresponsabilitate au manifestat și instituțiile din educație sau autoritățile din educație care admit în colectivități copii care nu sunt vaccinați. Există lege în Republica Moldova care spune foarte clar că nu se admit în colectivități copiii care nu sunt vaccinați. Îmi pare rău și faptul petrecerii acestei ședințe la inițiativa mea, vorbește că instituțiile nu-și fac bine treaba", a declarat Pavel Filip.
De asemenea, Pavel Filip este îngrijorat că numărul vaccinărilor împotriva rujeolei scade de la un an la altult. Potrivit lui, dacă în urmă zece ani rata imunizării era 95 la sută, acum aceasta s-a diminuat până la 87 de procente.
Tot astăzi, Guvernul a anunţat cod portocaliu de situaţie de urgenţă în ţară, care prevede un şir de măsuri. Astfel, până în data de 1 septembrie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să identifice toți copiii care nu au fost vaccinați împotriva rujeolei. De asemenea, autoritățile trebuie să informeze părinții despre pericolul virusului ca să-i convingă să-și imunizeze copiii.
"Cod portocaliu prevede intensificarea măsurilor la nivel național. În acest sens la nivel local se vor fortifica în comun cu autoritățile publice locale toate acțiunile de izolare, de internare a copiilor cu suspecție la rujeolă", a spus Svetlana Cebotari, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Svetlana Cebotari mai spune că autorităţile vor purta discuții cu reprezentanții cultelor religioase pentru a-i convinge de necesitatea vaccinării. Până la întâi septembrie urmează să identifice toți copiii care nu au fost imunizaţi.
"Majoritatea nu vor. Vor să-și pună copilul la încercare o să reziste sau nu al boală. Noi suntem mai insistenți, noi îi invităm", a spus Svetlana Cebotari, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
De asemenea, s-a decis că minorii nevaccinați nu vor păși pragul grădinițelor și al școlilor, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru înmatriculare. Unii directori de licee spun că respectă şi acum această regulă.
"Ei trebuie să prezinte certificatul medical după o formă tip cu toate vaccinele și nu numai. E o necesitate a timpului și lucrul acesta îl înțeleg și cadrele didactice", a spus Nelly Berezovschi, directorul Liceului "Mihai Viteazul".
Imunizarea împotriva rujeolei se face în trei doze. Prima dată când copilul împlinește un an, apoi la şapte ani și în ultimă instanţă la 15 ani. Statul plăteşte pentru un vaccin 45 de lei, însă costul tratamentului unui caz de rujeolă ajunge la 7000 lei. În mare parte, părinții sunt conștienți de pericolul nevaccinării.
"Sunt pro vaccină. Am fetiță mai mare care are toate vaccinele puse și respectiv pentru băiat exact asta și urmărim", a spus un părinte.
"O să fac vaccinele toate la timp. Am văzut că nu a avut niciun efect negativ asupra copilului", a spus un alt părinte.
În ciuda pericolului de a contracta virusul, unii părinți spun că nu vor să-și imunizeze copii. Motivul este simplu - nu au încredere în vaccin.
"Nu sunt de acord cu vaccinele și nu cred că o să le pun. Rujeola pentru mine este ceva în aer, adică tot de ei... nu e ceva așa natural", a spus o mamă.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, cele mai multe cazuri confirmate de rujeolă, 31, sunt atestate în raionul Ceadâr-Lunga. Tot acolo, 69 de copii sunt cu simptome. În raionul Taraclia 11 probe au fost pozitive, iar în raionul Ungheni - opt. În Vulcănești și Nisporeni au fost confirmate 6 cazuri de rujeolă. Am încercat să aflăm care este situaţia în Capitală, dar şefa Direcției Sănătate habar nu are.
"Ce ține de vaccinarea în municipiul Chișinău nu am o statistică concretă. Acum nu dețin informație", a spus Crolina Olaru, șefa Direcției Sănătate din Chişinău.
PUBLIKA.MD aminteşte că focarul a pornit la o tabără neautorizată din Ungheni, iar sursa acestuia este un copil care s-a infectat pe când era în țara vecină, Ucraina. Poliția din Ungheni a pornit un proces penal pe acest caz.
Social
- Alarmant! Numărul cazurilor de rujeolă au crescut la 86, printre care 61 de copii sunt spitalizați
- RUJEOLA sau POJARUL. Cum se transmite, care sunt SIMPTOMELE şi cum se tratează
- ANCHETĂ PENALĂ. Urmează să fie stabilite cauzele focarului de rujeolă izbucnit la o tabără neautorizată din satul Morenii Noi
- Campania UN DOCTOR PENTRU TINE: Aproape șase mii de oameni au fost examinaţi gratis
- 46 de cazuri de rujeolă au fost confirmate, iar 10 persoane încă aşteaptă rezultatele analizelor