Numărul companiilor de transport care cer majorarea tarifelor de călătorie a crescut până la 74
Începutul toamnei aduce scumpiri în lanţ. Numărul companiilor de transport care cer majorarea tarifelor a crescut până la 74. Iar operatorii ameninţă cu intrarea în grevă, dacă majorările nu sunt acceptate.
Şeful Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, spune că mâine va avea loc prima ședință de lucru între reprezentanții companiilor de transport și Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Companiile cer ca tarifele să fie dublate, iar costul unui kilometru să ajungă la un leu. În aceste condiţii, o călătorie până la Bălţi va ajunge la 140 de lei, şi nu 65, iar până la Cahul, tariful va fi de 160 de lei.
"Noi venim în speranţa că de mâine vom avea o discuţie profesionistă. Vom discuta la rece toate componentele. Noi am ameninţat că dacă tariful nu va fi ajustat noi vom face grevă. Vom vedea mâine Ministerul discută în serios cu noi sau doar mimează acest proces", a spus şeful Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa.
În 2011, magistraţii au decis că biletele de călătorie trebuie să se scumpească cu 20 la sută sau cu 30 bani pe kilometru. Peste un an, autorităţile au decis ajustarea tarifelor pentru călătoriile interurbane doar cu 10 bani pentru un kilometru.
Din 2012 şi până în prezent, transportatorii auto au solicitat de mai multe ori majorarea tarifelor. Numai în ultimele două luni, operatorii au cerut de trei ori scumpirea biletelor de călătorie.
Întrucât autorităţile nu au reacţionat, aceştia au transmis un demers la Ministerul Economiei prin care au avertizat că vor intra în grevă, dacă nu vor fi luate măsuri.
În prezent, preţul pentru un kilometru este de 48 de bani.
- Motivul pentru care operatorii de transport auto renunţă, deocamdată, la manifestaţiile stradale
- ENERGIA ELECTRICĂ S-A SCUMPIT. De astăzi, moldovenii vor plăti mai mult pentru curent
- 55 de companii de transport amenință cu proteste, dacă nu vor fi majorate prețurile pentru călătorii
- InfoTrafic: Cum se circulă la această oră în Capitală