Numărul crimelor în Moldova este în creştere, iar piaţa neagră abundă de arme. Iată cum îţi poţi cumpăra una
Ministerul de Interne va impune măsuri mai dure pentru deţinătorii de arme de foc. Datele MAI arată că, de la începutul acestui an, numărul crimelor cu utilizarea acestui tip de arme se ridică la aproape 40. În această perioadă, poliţia a confiscat peste o mie de pistoale şi puşti.
"Avem şi consecinţe, atunci când armele se aflau la evidenţă dublă, s edeţineau doar în baza biletelor de vânător", a declarat şeful de Direcţie al MAI, Marin Maxian.
Poliţia speră că situaţia se va schimba după aplicarea noii legi despre arme şi muniţii, care va intra în vigoare în luna octombrie. Astfel, tinerii de 18 ani nu vor mai putea purta arma, după ce limita de vârstă a fost majorata la 21 de ani. Potrivit modificarilor, armele pneumatice vor fi înregistrate de Poliţie. În plus toate armele vor avea codul ţării de import pentru un control mai bun.
Cu toate acestea, în pofida restricţiilor, piaţa neagră abundă în oferte. Astfel, la o simplă căutare pe Internet, poţi face rost uşor de un pistol, inclusiv de permis pentru el. Te costă doar câteva sute de euro.
"Eu vă ajut să obţineţi permis. Pentru început se face certificatul, apoi permisul pentru procurarea armei. Se semnează la MAI. Toate acestea fără participarea dumneavoastră. Este nevoie de două poze şi copia paşaportului. Pentru certificat va trebui să plătiţi 100-200 de lei", a menţionat un vânzător de arme.
Unii consideră că civilii nu ar trebui să poată deţine arme. "Societatea moldovenească nu este pregătită pentru a deţine arme în mod liber, cu anumite excepţii, în cazul persoanelor care au un anumit gen de activitate sau cele care au fost ameninţate", a precizat o persoană.
Potrivit statisticii MAI, oficial arme deţin peste 53 de mii de moldoveni. Aceştia deţin legal aproape 61 de mii de arme de foc.