PAS face un pas înapoi. Comisia Juridică, Numiri şi Imunităţi a majorat numărul deputaţilor din Biroul Permanent de la 12 la 13, după ce BECS a reclamat încălcarea principiului reprezentativității. Mai mult, BECS a ameninţat că ar putea merge la Curtea Constituţională. Comuniştii şi socialiştii au declarat că li se cuvine încă un loc în Biroul Permanent, iar PAS a recunoscut că a greşit la repartizare. "Este complicat să calculezi exact proporţionalitatea, poate fi de exemplu 6,33 sau 6,25 sau 6,55 şi din considerentul ca să asigurăm să nu fie discuţii pe subiectul că nu am acordat pondere principiului proporţionalităţii reprezentării, am considerat oportun să revedem această hotărâre", a menţionat Olesea Stamate, preşedintele Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi.
Noul membru al Biroului Permanent este deputatul BECS, Constantin Starîş. Trei dintre membrii Biroului Permanent sunt aleşi din oficiu: preşedintele Parlamentului, Igor Grosu şi cei doi vicepreşedinţi, Vlad Batrâncea şi Mihai Popşoi. Ceilalţi membri sunt şase deputaţi PAS, trei ai Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor şi unul din partea Partidului ŞOR.