Numărul femeilor care decid să întrerupă o sarcină este în scădere
Embed:
Numărul femeilor care decid să întrerupă o sarcină este în scădere. Datele statistice arată că anul trecut au fost cu peste 30 la sută mai puţine cazuri decât acum cinci ani. Datele Biroului Naţional de Statistică şi ale Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică arată că în 2017 s-au înregistrat 12 025 de avorturi, dintre care 8 800 au fost benevole. Anul trecut s-au înregistrat 8 573 de cazuri dintre care 6 100 au fost ca urmare a deciziei femeii. Asta în timp ce în 2015 au fost, în total, peste 14 mii de avorturi.
"Rămâne problema avorturilor printre minore, ea constituie rata de 10% din numărul total de avorturi, dar iarăşi această tendinţă este la fel în scădere", spune MARCEL BEJAN, medic ginecolog-obstetrician.
Medicii ginecologi susţin că această tendinţă de descreştere a numărului cazurilor de avort se înregistrează datorită accesului mai facil la diferite metode de contracepție.
"Creşterea accesului pe larg la diferite contraceptive. Apariţia noilor dispozitive feminine, contraceptivele chiar de lungă durată, dar şi cele de urgenţă, când a fost un contact sexual neprotejat", afirmă medicul.
Datele ANSP arată că în 2021, în comparaţie cu acum cinci ani, a scăzut cu aproape 24 la sută şi numărul avorturilor spontane, de la aproximativ 3 200 de sarcini pierdute din varii motive la aproape 2 500. Medicii susţin că înregistrăm un scor bun de păstrare a sarcinilor datorită calităţii actului medical, care se îmbunătăţeşte an de la an.
"Factorul cel mai important este acordarea calitativă a ajutorului medical fie el primar, când se pune la evidenţă fie ea spitalicească, când se internează şi urmează tratament de păstrare a sarcinii, calitatea a crescut au apărut remedii noi de păstrare a sarcinii."
În Moldova dreptul la avort este unul legal şi este permis până la 12 săptămâni de sarcină începând cu vârsta de 16 ani. Minorele au dreptul să avorteze doar cu acordul tutelarului. Cu toate că numărul sarcinilor întrerupte scade, an de an se nasc şi tot mai puţini bebeluşi. În 2021 au venit pe lume 29 200 de copii, cu peste 1 600 mai puţini decât în primul an de pandemie. Specialiştii susţin că acest fenomen are loc din cauza migraţiei masive.