Numărul funcţionarilor corupţi, în creştere. IATĂ ce angajaţi au cerut sau au primit mită cel mai mult în 2013
Embed:
Numărul funcţionarilor corupţi a crescut în 2013. Aproape 400 dintre ei au fost prinşi anul trecut în timp ce luau sau cereau şpagă. Potrivit datelor Centrului Naţional Anticorupţie, creşterea este de aproape 30 la sută comparativ cu 2012.
Astfel, anul trecut, ofiţerii Centrului au contracarat 374 de acte de corupţie. Cel mai mult au cerut sau primit mită angajaţii din instituţiile de drept, administraţia publică locală, din domeniul finanţelor, din medicină, educaţie, construcţii şi avocatură.
În 2013, CNA a expediat în instanţă aproape 169 de cauze penale iniţiate pentru corupţie. Persoanele care figurau în aceste dosare au prejudiciat statul cu aproape 100 de milioane de lei, dintre care au fost recuperate doar 236 de mii de lei.
- Poliţist din Drochia, reţinut în flagrant! Omul legii ar fi extorcat bani de la un bărbat
- Tot mai mulţi judecători îşi pun mantia în cui. MOTIVELE plecării magistraţilor din sistemul judecătoresc
- Poliţiştii sunt lideri la dosare de corupţie. Procurorii au trimis în instanţă peste 170 de cauze în care sunt implicaţi oamenii legii