Numărul infracţiunilor comise de minori a crescut cu 12 la sută în ultima jumătate de an. Pentru a remedia această situaţie, Procuratura Generală a înfiinţat o diviziune specială, care se va ocupa numai de cauzele în care figurează copii cu vârsta de până la 18 ani.
În secţia care se va ocupa de infractorii minori vor activa cinci procurori. O structură similară a funcţionat până acum doi ani, fără să fi înregistrat însă rezultate remarcabile. Statisticile oficiale arată că, în prima jumătate a acestui an, minorii au comis peste 700 de infracţiuni, inclusiv două omoruri şi 17 violuri. Printre cele mai dese încălcări ale legii comise de minori se numără furturile, precum şi consumul sau comercializarea drogurilor.