Numărul locuinţelor date în folosinţă în 2015 s-a DUBLAT! Date oficiale
Suprafaţa locuinţelor date în folosinţă în primele şase luni ale anului s-a majorat cu aproximativ 63 la sută, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În ţară, au fost date în exploatare peste 2.500 de apartamente, cu o suprafaţă de 235.000 de metri pătraţi.
Potrivit datelor oficiale, în Capitală, suprafaţa locuinţelor date în folosinţă s-a dublat faţă de anul trecut, fiind vorba despre 2.155 de apartamente cu o suprafaţă totală de peste 180.000 de metri pătraţi. În nordul ţării, spaţiul locativ nou are o suprafaţă de aproape 20.000 de metri pătraţi, iar în centru - 19 mii. În acelaşi timp, pentru locuitorii din sudul ţării, au fost date în folosinţă locuinţe cu o suprafaţă totală de DOAR aproximativ şase mii de metri pătraţi.
Experţii imobiliari spun că acest lucru se datorează, cel mai probabil, faptului că, în acest an, au fost duse la bun sfârşit proiectele care trebuiau finalizate în anii precedenţi.
"Firmele de construcţii aveau şi alte terenuri cu perspective de dezvoltare a proiectelor. Acestea trebuiesc duse până la capăt. Cei mai mulţi cumpărători se reorientează de la piaţa primară la piaţa secundară. Oamenii îşi vând apartamentele din blocurile vechi şi investesc banii în clădiri construite recent", a spus expertul imobiliar, Sergiu Ciutac.
Specialiştii spun că dacă ritmul de construcţie a blocurilor se va menţine, atunci există riscul, ca în câţiva ani, piaţa imobiliară să devină suprasaturată.