Numărul maşinilor furate este în creştere. Iată cele mai preferate mărci de automobile ale hoţilor moldoveni
Atenţie mare unde şi cum vă parcaţi automobilul. De la începutul anului, au fost furate de două ori mai multe maşini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit poliţiştilor, deseori, ţinta hoţilor devin automobilele care nu sunt dotate cu sistem de alarmă.
Din cele peste 200 de furturi de automobile, înregistrate de la începutul anului în toată ţara, jumătate au fost operate în capitală. De cele mai multe ori, ţinta hoţilor sunt maşinile de fabricaţie sovietică. La mare căutare sunt şi automobilele Opel, Mazda, Honda sau Fiat, fabricate la mijlocul anilor 90.
"Caz recent a fost o Honda Civic, depistată într-un raion nu departe de Chişinău, automobil ascuns în pădure. L-a furat cu scopul de a schimba careva piese de la automobilul furat la automobilul personal", a declarat Adrian Jovmir, ofiţer de presă Direcţia Poliţie Chişinău.
Chiar dacă datele poliţiei arată că, de regulă, ţinta hoţilor devin rablele, specialiştii recomandă insistent dotarea tuturor automobilelor cu sisteme de securitatea. Preţul unui asemenea dispozitiv porneşte de la 50 de euro şi poate ajunge chiar la 600 de euro.
"Datorită sistemelor antifurt auto prin satelit, proprietarul poate să afle în timp real, la telefonul mobil, unde se află automobilul, ce distanţă a parcurs, cât combustibil a consumat. El poate chiar să oprească motorul maşinii, să asculte ce se discută în interiorul automobilului şi chiar să vadă ce se întâmplă acolo", a explicat Igor Globco, specialist în sisteme de securitate.
Mulţi dintre şoferii din capitală spun că sunt conştienţi de faptul că, odată ce parchează unde apucă, maşina lor poate deveni ţinta hoţilor, însă nu au de ales.
"Nu avem prin preajmă parcări amenajate sau păzite".
"Vreau să cred că nu se va întâmpla nimic. Dar totuşi nu avem de ales până la urmă, altceva o alternativă în zonă deocamdată nu vedem".
Potrivit datelor poliţiei capitalei, de la începutul anului până în prezent, peste 80 la sută din cazurile de furt de automobile au fost descoperite.
- Reţinere ca-n filme. Oamenii legii, nevoiţi să folosească armele din dotare pentru a prinde un hoţ de automobile (VIDEO)
- A fost reţinut liderul unei grupări criminale, specializată în spargeri de locuinţe şi automobile. Poliţia a deschis 17 cauze penale
- Ghinion pentru unii şoferi din Cahul. Mai multe automobile au rămas fără numere de înmatriculare