Numărul pacienţilor care apelează la medicina tradiţională s-a dublat
Tot mai multe persoane îşi tratează bolile prin metode tradiţionale. Unii medici, care practică medicina alternativă, susţin că numărul pacienţilor s-a dublat în ultimii doi ani. În timp ce medicii naturişti vorbesc despre avantajele acestui tip de tratament, reprezentanţii medicinei clasice atenţionează asupra riscurilor apariţiei unor complicaţii.
Într-o clinică medicală specializată, lipitorile sunt principalul tratament pentru varice, stenocardie, prostată şi alte boli. Dacă acum doi ani aici se tratau 10 pacienţi în decurs de o lună, acum numărul lor s-a dublat.
"Eficacitatea tratamentului este foarte bună. În urma datelor de laborator se stabileşte o schemă pentru fiecare pacient individual", a menţionat medicul hirudoterapeut Angela Covali.
Costul unei cure de o lună, care implică utilizarea a 30 de lipitori, este de aproximativ 2.700 de lei. Pacienţii spun că sunt mulţumiţi de tratament.
"Sunt schimbări spre bine şi am preferat un asemenea tratament deoarece este natural şi este mai bun decât tratamentul chimic", a spus o pacientă.
Alţi bolnavi preferă fitoterapia, care prevede utilizarea scorpionilor uscaţi, viermilor de mătase, florilor, rădăcinilor şi mugurilor.
Medicii naturişti evidenţiază avantajele acestor metode.
"Este lipsită de efecte adverse şi complicaţii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre acupunctură şi fitoterapie dacă sunt prescrise corect. Este mai puţin costistoare şi este accesibilă maselor largi", a precizat Pavel Boţolin, conferenţiar la Catedra de Medicină Alternativă a USMF.
Reprezentanţii medicinei clasice sunt sceptici în privinţa eficacităţii acestui tip de tratament.
"Primul pericol e ca nu s-a ales adecvat receptura de tratament. Sunt cazuri când noi suntem nevoiţi să corectăm tratamentul de investigaţie al altor centre medicale", a specificat medicul osteopat Vitalii Baraniuc.
Potrivit site-urilor specializate în medicina naturistă, între 30 – 50 la sută din populaţia lumii, cel puţin o dată a încercat să se trateze prin metode tradiţionale.