Numărul refugiaţilor care au încercat să intre în Uniunea Europeană a crescut semnificativ
foto simbol
Numărul refugiaţilor care au încercat să intre în Uniunea Europeană a crescut semnificativ în luna mai, au relatat duminică media germane, citând agenţia europeană de protecţie a frontierelor, Frontex, potrivit DPA.
În mai, s-au înregistrat aproape 4.300 de treceri neautorizate ale frontierei pe principalele rute de migraţie din Europa, aproape de trei ori mai multe decât în aprilie, au relatat site-urile grupului media Funke.
În aprilie, cifrele au scăzut la un nivel istoric, din cauza pandemiei de coronavirus, şi au fost de asemenea uşor mai mici în general în primele cinci luni ale anului comparativ cu 2019.
Conform informaţiilor din presă, Frontex a înregistrat în total 31.600 de treceri ilegale ale frontierei din ianuarie şi până în mai, cu şase puncte procentuale mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ruta prin Turcia şi Grecia a fost cea mai activă rută de migraţie spre Europa, conform Frontex. Din ianuarie şi până în mai, au fost înregistrate 12.700 de cazuri, cu 28% mai puţin decât anul trecut.
Alţi 3.700 de refugiaţi au traversat Mediterana de Vest, din Maroc spre Spania, în primele cinci luni ale anului, ceea ce reprezintă mai puţin decât jumătate din numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Pe alte rute, datele din primele cinci luni au fost mai mari decât anul trecut.
Peste 6.900 de treceri ilegale ale frontierei au fost înregistrate pe ruta Balcanii de Vest, o creştere cu 50% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019.
Pe ruta care trece prin centrul Mediteranei, din Libia şi Tunisia spre Italia şi Malta, Frontex a înregistrat 5.500 de cazuri, de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2019, scrie agerpres.ro