Numărul refugiaţilor sochează. Peste 3.5 milioane de migranţi înregistraţi oficial în Turcia
Turcia găzduiește în prezent peste 3,5 milioane de refugiați și migranți, adică de trei ori mai mulți decât toate statele Uniunii Europene la un loc, a anunțat miercuri ministrul de Interne Suleyman Soylu, citat de agenția Anadolu.
Dintre cei 3.551.078 de migranți, 2,9 milioane provin din Siria, arată datele făcute publice de guvern.
În statistică se mai arată că și un număr mare de irakieni caută refugiu în Turcia.
Autoritățile de la Ankara au respins solicitările de intrare pe teritoriul țării formulate de 52.075 de extremiști străini din 145 de țări, a mai spus ministrul Soylu, precizând că 4.639 de persoane provenind din 99 de țări au primit notificări de deportare.
Guvernul de la Ankara a fost criticat în repetate rânduri pentru că nu i-ar opri pe extremiștii străini care folosesc teritoriul Turciei drept zonă de tranzit pentru a ajunge în Siria și a se alătura jihadiștilor potrivit agerpres.ro
- Turcia va oferi cetățenie unor imigranți sirieni și irakieni refugiați pe teritoriul său
- Ungaria: Jurnalista care a lovit mai mulți refugiați, condamnată (VIDEO)
- UNICEF: Aproape 400.000 de copii sirieni refugiați în Turcia nu sunt școlarizați
- Incendiu în cea mai mare tabără de refugiați din Bulgaria
- Măsuri pentru oprirea valului de refugiați, preconizate la summitul UE din Malta