Numărul situaţiilor excepţionale produse în Moldova anul trecut, în creştere cu 14 la sută comparativ cu 2019
Numărul situaţiilor excepţionale care s-au produs pe teritoriul Republicii Moldova în anul 2020 a crescut cu 14 la sută, comparativ cu anul 2019. Informaţia se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit comunicatului, pe parcursul anului 2020 angajaţii IGSU au efectuat 20 422 de misiuni.
Datele arată că anul trecut în țara noastră s-au produs 1 758 de incendii soldate cu decesul a 115 persoane, inclusiv 4 copii, iar 33 de persoane au fost traumatizate. De la incendii au fost salvate 302 persoane.
Totodată, în urma accidentelor de circulație a fost nevoie de echipele de descarcerare în 61 de cazuri, iar angajații SMURD au realizat pe parcursul anului trecut 79 de intervenții.
Anul trecut au avut loc şi mai multe incendii de vegetație uscată, fiind înregistrate 9 525 de cazuri, iar posturile teritoriale de salvatori și pompieri au efectuat 1 309 intervenții, cu peste 527 mai mult comparativ cu anul 2019.
Angajații IGSU au efectuat acțiuni de prevenire a situațiilor excepționale în 83 424 case de locuit, fiind instruite în domeniul preîntâmpinării situațiilor excepționale 341 070 de persoane.