Numărul victimelor în urma exploziei din Bologna continuă să crească
Numărul victimelor în urma exploziei care a avut loc pe o autostradă din Bologna continuă să crească. Potrivit celui mai recent bilanţ, doi oameni au murit, iar 84 au fost răniţi după ce un camion-cisternă a lovit în plin un tir care transporta autoturisme. Medicii au declarat că 14 dintre victime au fost internate în stare gravă. Coliziunea dintre cele două vehicule a fost urmată de un incendiu şi apoi de o explozie uriaşă.
Accidentul a fost surprins de şoferii vehiculelor aflate în trafic, dar şi de camerele de supraveghere instalate pe autostradă. Din înregistrare se vede că şoferul autocisternei nu a încetinit, deşi traficul se desfăşura cu dificultate. A lovit în plin un tir aflat în faţă, apoi cisterna, fisurată probabil în urma accidentului, a explodat.
O parte din autostradă s-a prăbuşit în urma deflagraţiei, iar resturile au căzut în parcarea unui dealer auto, unde mai multe autoturisme au luat foc.
Autorităţile au trimis ambulanţe şi un elicopter pentru preluarea răniţilor. Un alt elicopter a fost mobilizat pentru lupta cu flăcările. Incendiul a fost stins după 2 ore.
Potrivit pompierilor, cisterna transporta gaz petrolier lichefiat. Zona a fost izolată, iar circulaţia rutieră a fost blocată în ambele sensuri. Autostrada afectată de incendiu face legătura între nordul Italiei şi coasta Adriatică. Consulatul general al ţării noastre la Bologna ţine legătura cu autorităţile italiene pentru a afla dacă printre victimele accidentului se numără cetăţeni moldoveni.
- Momentul prăbuşirii avionului în Mexic, surprins de un pasager (VIDEO)
- Pe mai multe case din Chişinău vor fi instalate plăci comemorative în memoria celor care au murit în Siberia
- IMAGINI APOCALIPTICE în urma exploziei din Bologna. Zona a fost izolată, doi oameni au murit, iar alţii 60 au fost răniţi