Numele Florence şi Michael, RETRASE de pe lista uraganelor
foto: publika.md
Numele devastatoarelor uragane de categoria 4 Florence şi Michael, formate în 2018 în bazinul Atlanticului, au fost retrase de pe lista oficială rotativă pe care o elaborează Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), scrie agerpres.ro.
Vor fi înlocuite cu Francine şi Milton, care nu vor putea fi utilizate până în 2024, când, potrivit ordinii stabilite, va reveni rândul numelor folosite pe lista din 2018, a precizat Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din SUA (NOAA).
Florence, cu vânturi de până la 220 de km/h şi însoţit de ploi "epice" şi "inundaţii catastrofale", a devastat zone întinse din Carolina de Nord şi de Sud şi a provocat moartea a cel puţin 51 de persoane.
Michael, care a atins uscatul în nord-vestul Floridei la 10 octombrie anul trecut, a fost un alt protagonist devastator din sezonul uraganelor pe anul 2018. Cele mai mari pagube le-a provocat în SUA, însă Cuba a avut cel mai mult de suferit din cauza vânturilor şi a ploilor, care au lăsat fără curent mii de case şi au inundat partea de vest a insulei.
În Florida uraganul a provocat moartea a 43 de persoane, cărora li s-au adăugat alte 10 decese în Georgia, Carolina de Nord şi în Virginia. Potrivit registrelor NOAA, Michael a fost cel mai puternic uragan dintre cele care au lovit până atunci zona nord-occidentală a Floridei.
Însoţit de vânturi cu o viteză de 250 km/h, Michael a fost al patrulea uragan cel mai puternic dintre cele care au ajuns pe teritoriul SUA. Pagubele provocate terenurilor agricole s-au ridicat la peste 1,5 miliarde de dolari.
Cu toate acestea, sezonul uraganelor din 2018 nu a fost la fel de destructiv ca cel din 2017, când uraganele Irma şi Maria au devastat numeroase insule din bazinul atlantic şi din Caraibe. Pagubele produse de aceste fenomene nimicitoare s-au ridicat la aproximativ 200 de miliarde de dolari.

- Bilanț nou: Uraganul Michael a făcut cel puţin 30 de morţi în Statele Unite ale Americii
- DESCOPERIRE INCREDIBILĂ în Oceanul Atlantic. Oamenii de ştiinţă au găsit CEL MAI BĂTRÂN RECHIN DIN LUME (FOTO)
- Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs în sudul Oceanului Atlantic
- Un pensionar de 71 de ani vrea să traverseze Oceanul Atlantic cu o barcă improvizată