NUMIRI LA GUVERN! Cine sunt noii viceminiştri şi noul director al Biroului Naţional de Statistică
Cabinetul de miniștri a decis, în ședința de astăzi, numirea în funcție a doi viceminiștri și a noului director al Biroului Național de Statistică.
Astfel, Raisa Scai va ocupa fotoliul de viceministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, iar Oleg Creciun a fost numit în funcția viceministru al Sănătății.
De asemenea, la propunerea prim-ministrului, Vitalie Valcov a fost numit director al Biroului Național de Statistică. Până în prezent, Vitalie Valcov a deținut funcția de director general adjunct al acestei instituții.
În aceiași ședință, Ala Negruța a fost numită în funcția de director general adjunct al Biroului Național de Statistică, iar Mihail Antonov în calitate de șef al Oficiului teritorial Căușeni al Cancelariei de Sat și reprezentant al Guvernului în teritoriu.
- BNS declară că datele cu privire la componenţa etnică a populaţiei, potrivit recensământului, sunt eronate
- Populaţia Moldovei, mult mai puţină decât se crede. Ce spun reprezentanţii Centrulului de Cercetări Demografice
- Biroul Naţional de Statistică: Produsul Intern Brut a crescut cu 3,6%
- Flashmob cu un drapel imens în faţa Biroului Naţional de Statistică
- Vor cădea capete. Premierul Filip ORDONĂ anchetă internă privind cheltuirea banilor pentru recensământ
- Premierul Filip a cerut anchetă internă privind cheltuielile pentru recensământul din 2014