Numit în funcția de judecător CC la inițiativa PSRM, Vladimir Țurcan jură că nu se va supune forțelor politice
După ce a fost ales președinte al Curții Constituționale, Vladimir Țurcan a făcut primele declarații de presă. Acesta jură că nu se va lăsa influiențat de politic, asta în situația în care a fost propus la funcția de judecător CC de către PSRM.
"Am hotărât și dacă doriți, am jurat unul faţă de altul că în cadrul activităţii CC va fi strict respectată nu pur şi simplu legislaţia în vigoare, va fi respectat jurământul pe care l-am depus vinerea trecută, pe 16 august. Nu vom fi supuşi la nicio forţă politică", a declarat Țurcan.
Țurcan a fost întrebat cum va lupta cu depolitizarea Curții, dar și cum îi va asigura integritatea, în situația în care a fost numit pe criterii politice. Președintele CC a avut un răspuns evaziv:
"Legea cu privire la CC foarte clar prevede că dacă persoana care este membru de partid, atunci aceasta depune cererea de suspendare din partid, eu am făcut asta sâmbătă, 17 august. Integritatea CC ține foarte mult de independența acestei Curți."
PUBLIKA.MD amintește că astăzi judecătorii Curții Constituționale l-au ales pe Vladimir Țurcan președinte al CC.
CITEȘTE ȘI: Socialistul Vladimir Țurcan este noul președinte al Curții Constituționale