canal tv
Un cuplu și-a organizat nunta pe acoperișul unui spital din Ierusalim. Tatăl mirelui, în vârstă de 56 de ani, este internat din septembrie în stare gravă la spitalul Hadassah Ein Kerem din Ierusalim. Reprezentanții instituției medicale i-au oferit acestuia posibilitatea să-și vadă fiul în cea mai importantă zi a vieții lui, permițând organizarea pe acoperișul centrului medical a ceremoniei de căsătorie, relatează The Times of Israel, citat de libertatea.ro.
Pacientul a urmărit evenimentul întins pe patul așezat lângă fereastră, cu o mască de oxigen pe față și supravegheat de un medic. În timpul nunții, tatăl mirelui a avut pe cap un spodik, o pălărie de blană purtată de evreii ultraortodocși cu ocazii speciale.
Spitalul a spus că nunta de pe acoperiș a respectat toate restricțiile impuse de guvernul Netanyahu – numărul de participanți a fost limitat la 20 și toată lumea a purtat mască.
Israelul a relaxat restricțiile în urma unui blocaj de o lună menit să limiteze focar de coronavirus. Țara a înregistrat peste 303.000 de infecții de la începutul pandemiei, cu peste 2.200 de decese și 272.000 de vindecări.