Nunţile extravagante şi scumpe VOR FI INTERZISE. Ţara care vrea să simplifice organizarea acestora
China încearcă să stopeze un trend în rândul tinerilor care se căsătoresc și vrea să interzică nunțile extravagante și scumpe, dar și farsele de dinaintea nunților, care devin adeseori violente sau explicite sexual, scrie BBC News.
Autoritățile din China spun că nunțile moderne sunt prea extravagante și împotriva valorilor socialiste tradiționale. Iar ritualurile la care sunt supuși mirii înaintea marelui eveniment scapă adeseori de sub control.
De aceea, guvernul de la Beijing vrea să standardizeze organizarea nunților și să îi oblige pe miri să facă ceremonii tradiționale și simple.
Nunțile extravagante din China includ adeseori recepții exorbitant de scumpe, costume elaborate, create de designeri celebri și ședințe foto organizate peste hotare, în locuri precum Paris, New York sau Londra. De asemenea, este de așteptat ca invitații la astfel de nunți să se întreacă în cadouri scumpe pentru miri.
Iar tradiția de a le juca farse mirilor, în ziua nunții, avea inițial rolul de a-i ajuta pe aceștia să se relaxeze. Însă în ultimii ani, aceste farse au devenit violente sau umilitoare. Săptămâna trecută, un mire a fost lovit de o mașină, în timp ce încerca să scape de un astfel de ritual, în care fusese legat și bătut.
Săptămânile trecute, mai multe domnișoare de onoare s-au ales cu răni după ce grupul mirelui a încercat să intre cu forța în casa miresei, spârgând ușa cu toporul.
De asemenea, au existat cazuri în care miresele au fost forțate să mimeze acte sexuale, iar domnișoarele de onoare au fost hărțuite sexual.
- Summitul G20: Trump va avea întâlniri bilaterale cu liderii Argentinei, Chinei, Germaniei, Japoniei şi Rusiei
- Produsele unei faimoase case de modă au fost eliminate din marile magazine chinezeşti. Ce s-a întâmplat
- Trump: China va reduce şi va elimina taxele vamale asupra maşinilor americane
- China cere Canadei eliberarea imediată a directorului financiar al Huawei