O adolescentă cu deficienţe de vedere a fost lovită de un automobil lângă şcoala în care învaţă
Embed:
O adolescentă cu deficienţe de vedere a fost lovită de un automobil în această dimineaţă, pe strada Mihail Kogălniceanu din Capitală. Fata traversa strada în apropierea şcolii de meserii pentru nevăzători şi cei cu deficienţe de vedere, unde învaţă. În apropierea instituţiei nu este trecere de pietoni şi nici vreun indicator pentru şoferi. Poliţia nu a stabilit, deocamdată, circumstanţele accidentului.
Şoferul susţine că mergea cu cel mult 50 km la oră şi că nu este vinovat de cele întâmplate. Adolescenta de 17 ani se află în stare gravă în secţia reanimare a Spitalului Nr.3 pentru copii. Medicii spun că pacienta are sută la sută şanse de supravieţuire.