O altfel de viaţă: Snegur e medic, Leancă e şef pe şantier, iar Lupu s-a întors recent de la muncă din Italia
Mircea Snegur efectuează investigaţii medicale la spitalul din Glodeni, Iurie Leancă dirijează munca pe şantierele de construcţii, Pavel Filip e meşter iscusit la pus gresie şi faianţă, iar Marian Lupu s-a întors recent de la muncă din Italia. Să nu credeți însă că este vorba despre demnitarii pe care îi vedeți aproape zilnic la televizor. Ei sunt oameni obișnuiți, doar că poartă același nume.
Mircea Snegur de la Glodeni ste medic otorinolaringolog.
Deoarece are același nume ca și fostul președinte, deseori, amicii fac glume pe seama lui.
"– Hm, mă luau în râs, Dom- presedinte, dom, presedinte", a mărturisit medicul otolaringolog, Mircea Snegur.
Chiar dacă ambii, şi doctorul, şi fostul șef al statului, sunt născuţi la Trifăneşti, Floreşti, aflăm că nu sunt rude. Are tot respectul faţă de fostul preşedinte, mai ales pentru faptul ca a făcut ca satul lor natal să rămână în istorie.
"Are memorii, şapte volume, eu am început a le citi, citind cărţile acestea, descrierile lui, eu parca-şi sta de vorbă cu dânsul", a declarat Mircea Snegur.
Tizul lui Iurie Leancă e directorul unei Companii de construcții din Capitală. Pe timpul când celălalt Iurie Leancă conducea Guvernul, vameşii rămâneau deseori perplecși când constatau că premierul nu trece pe banda diplomatică.
"Ei numai s-au uitat în pasaport, d-nul leancă , ştiţi acuşi, acuşi, vă rog frumos, asa... am spus multumesc şi mai mult nimic...", a declarat directorul unei Companii de construcţii, Iurie Leancă.
Totuși, acest nume i-a adus şi ghinion. A fost nevoit să se dezică de telefonul fix pentru că era trezit uneori şi la miez de noapte.
"Îmi suna lumea de la 11 seara până la 3 de noapte. Suna, ziceau d-le. Leancă, eu vă rog frumos să mă ascultaţi, eu ştiu că numai Dvs. o să mă ascultaţi", mărturiseşte directorul firmei de construcţii.
Spune că apreciază calităţile fostului premier dar are și unele rezerve.
"E prea cuminte, e prea bun, prea cuminte Trebuie să fie puţin mai dur...", a spus tizul lui Iurie Leancă
Tizul premierului Pavel Filip locuiește la Mitoc, Orhei. L-am surprins hrănindu-și orătăniile de pe lângă casă. De fapt, cele 13 gâşte, că altceva nu are. În schimb are nevastă şi doi băieţi mari. Se mândreşte că are același nume cu șeful cabinetului de miniștri.
Spune că viaţa pe care o duce nu e tocmai uşoară. E nevoit să se apuce de orice, doar ca să-şi poată întreţine familia.
"-Şi mâine aveţi de lucru, mergeţi la lucru?- Da, da când 05:32 – Dar unde lucrati , ce-o să faceţi? – În sat la o bătrână, nişte lemne să deşchic", a spus tizul premierului, Pavel Filip.
Ca și mulți alți moldoveni, Pavel Filip de la Mitoc se pricepe bine la construcții.
Cel mai mare vis al său e să facă destui bani, încât să-i ajungă să-și termine propria casă. Iar despre actualul prim-ministru spune că pare a fi un om bun şi muncitor şi speră că o să ducă ţara pe calea cea dreaptă.
"- Sănătate multă şi în continuare să aibă grijă de popor!!!", a spus Pavel Filip.
Marian Lupu de la Căbăieşti, Călăraşi, s-a întors de curând din Italia, împreună cu familia. A muncit anterior în Rusia, dar şi în Polonia. Acolo, printre străini, a însușit mai multe specialităţi.
A rămas dezamăgit când tizul său de la Chișinău a ieșit din cursa electorală.
"Îmi pare rău, am pierdut onoarea, Marian Lupu şi-a retras candidatura", a spus Marian Lupu de la Călăraşi.
Îl respectă politicianul Lupu, deoarece... cunoaște multe limbi străine. Deși nici el nu rămâne mai prejos.
- INCREDIBIL! Țara din Europa în care ești pedepsit prin lege dacă-i dai copilului tău ce nume vrei tu
- Pavel Filip s-a întâlnit cu Dacian Cioloş la New York. Despre ce au discutat cei doi oficiali
- Weekend de senzaţie. "Vreau o minune" şi "Da sau Nu" revin la PRIME
- AFACERE FATALĂ cu SALTELE miraculoase pentru MASAJ! Investigaţie marca "Moldova, Ţară de Minune"
- "Bombă cu efect întârziat..." Cine şi când va obliga moldovenii să-şi instaleze sisteme antigaz
- Masquerade la "Vreau o minune". Surprizele pregătite pentru acest weekend (VIDEO)