O asociaţie germană se va ocupa de atragerea investiţiilor în Republica Moldova
Asociația germană pentru Cooperare cu Europa de Est se va ocupa de atragerea investitorilor în Moldova. Subiectul a fost discutat de către ministrul Economiei, Andrian Candu, care se află într-o vizită oficială în Germania, şi președintele asociației, Axel Schafer.
Instituția, care promovează investiţiile germane în 29 de state din Europa de est, Asia Centrală şi țările din Caucaz, va oferi asistență producătorilor din Moldova în procesul de integrare pe piața europeană. Este vorba de consultanţă în ceea ce priveşte ajustarea industriei agroalimentare la standardele europene.
Vicepremierul moldovean a întreprins vizite şi la Cancelaria Federală și Bundestagul Germaniei, unde a discutat despre situația politică internă a Moldovei, dar și cea din regiune.
- Moldova a atras în prima jumătate a acestui an mai puține investiții străine. Care este explicaţia specialiştilor
- "Sunt investiţii de valoare". Ce spun experţii despre ajutoarele financiare oferite de România ţării noastre
- Planul PDM de redresare a economiei: Să atragem investiţii străine prin stabilirea unui impozit de 12%