O autospecială venită să stingă un incendiu în satul Fîrlădeni, Căuşeni, a rămas blocată în noroi. Casa a fost mistuită de flăcări (FOTOREPORT)
O autospecială venită să stingă un incendiu în satul Fîrlădeni din raionul Căuşeni a rămas blocată în noroi. Până a ajuns la destinaţie, casa a fost mistuită de flăcări. Întâmplarea a avut loc sâmbătă noaptea. În casă se afla doar feciorul familiei Guţu. Acesta dormea şi a fost alertat de vecini.
"Dormeam şi am auzit strigăte. Am sărit pe fereastră. Pompierii erau deja sunaţi. Aici era foarte multă lume. Până ce au ajuns aici, casa era deja arsă. Vreo 40 de minute am aşteptat pompierii şi lumea s-a dus să-i ajute să iasă din glod. "
Părinţii băiatului susţin că erau la muncă în seara când casa le-a fost cuprinsă de flăcări.
"Când am venit, lume, foc. Iată, suntem cu hainele de pe noi. Nimic nu am putut salva. Bine că băiatul a scăpat. - Unde staţi zilele astea? - Prin mahala, la unul la altul. "
"Pompierii în vale s-au chinuit să vină, sigur vreo jumătate de oră. Jumătate au lăsat focul şi s-au dus să tragă maşina la deal."
Vecina care a chemat pompierii susţine că aceştia au ajuns din raion în sat mult mai repede decât au parcurs drumul de câţiva zeci de metri care duce spre casa care ardea.
"Lumea cu hârleţe a ieşit, au săpat, au pus pietre, ca să poată trece. Salvarea a venit şi nu a putut ajunge, au lăsat maşina la colţ. Fântâni nu-s, robinetul nu curge, noi apă nu am avut. "
Vecinii povestesc că, în satul lor, nici cu tractorul nu poţi ieşi din noroi.
"Toţi plătim impozite pentru drumuri. Eu maşina o folosesc câteva luni pe an, cum ajungem toamnă, ţinem maşina în ogradă."
"Mama mea e fără un picior, e operată de multe ori. Am chemat ambulanţa până în centru şi când le-am spus şoferului în ce parte a satului trăim, şoferul nu a venit. "
"Drumul public este ca pe el să poată trece transportul şi iarna, şi vara, că plouă sau ninge."
Primarul satului Fîrlădeni spune că multe drumuri din localitate sunt impracticabile, dar primăria nu are bani să le repare pe toate.
"De la Fondul Rutier avem 520 de mii de lei, care ne vine anual, şi mai avem din programul "Drumuri Bune" un milion şi 300 de mii de lei. Sumă insuficientă pentru întreţinerea a 27 de kilometri de drum. Anul acesta vom încerca să investim banii din Fondul Rutier şi cei de la drumuri bune anume în sectorul dat."
Cei care doresc să ajute familia care a rămas fără casă, în urma incendiului, pot telefona la numărul afişat pe ecran.