O bătrânică din Marea Britanie a primit un premiu pentru cercetări în domeniul melcilor
O bunicuţă britanică a primit un premiu BBC pentru cercetări în domeniul melcilor. Ruth Brooks, în vârstă de 69 de ani, a fost desemnată "cercetătorul-amator al anului", pentru observaţiile sale atente asupra sistemului de orientare al melcilor. Femeia, care locuieşte în Devon, a descoperit că micile creaturi sunt capabile să îşi regăsească, cu o acurateţe de 30 de metri, păşunile preferate.
Ruth a făcut un şir de experimente în propria grădină şi în parcul din jurul unui campus universitar din apropiere, care i-au permis să tragă aceste concluzii. În cadrul unui interviu la postul care a premiat-o, BBC Radio 4, femeia s-a declarat uimită de numărul foarte mic de cercetări ştiinţifice în acest domeniu publicate pe plan mondial. După cunoştinţa ei, doar două studii au fost efectuate în privinţa sistemului de orientare a melcilor - primul în Suedia, în 1950, iar cel de-al doilea în Statele Unite, în 1975.