O bere suedeză a fost denumită în cinstea eroului ce a luptat cu teroriştii de pe London Bridge
O companie suedeză producătoare de bere a vrut să aducă un omagiu unuia dintre eroii care s-au luptat cu teroriștii de pe London Bridge, la începutul acestei luni - dând unei noi beri un nume care amintește de curajul acestuia, scrie Agerpres.ro
Frequency Beer Works, cu sediul la nord de Stockholm, a creat o english bitter de 5%, intitulată "F*** you I'm Millwall'", în onoarea lui Roy Larner, fanul Millwall care a ales să se lupte cu jihadiștii, atunci când toată lumea în jurul său fugea.
La începutul acestei luni, Larner a înfruntat singur trei teroriști, cu mâinile goale, iar pentru fapta sa a fost considerat un erou.
"Ca un idiot", a povestit el pentru The Sun, "am strigat la ei. (...) Am făcut câțiva pași spre ei și le-am spus: 'Fuck you, eu sunt Millwall!. Așa că au început să mă atace".
Urlau "Islam, Islam", iar eu le-am spus din nou "Fuck you, eu sunt Millwall!", a adăugat bărbatul care s-a ales cu 8 tăieturi pe cap, gât, brațe și abdomen.
Noul sortiment de bere a fost distribuit în zona din jurul fabricii și a devenit deja popular.
Toate profiturile obținute din vânzarea berii vor merge către site-ul de donații "Just Giving".
- TEROARE la Londra. Reacţiile liderilor din întreaga lume după atacurile de sâmbătă seara
- O femeie şi un taximetrist, numiţi EROI după ce au salvat vieţi în timpul atacului de pe London Bridge
- NO COMMENT. Un tânăr fuge cu halba de bere în mână în timpul atacului din Londra
- Unul dintre atacatorii de la Londra, protagonistrul documentarului "Jihadiştii de lângă noi"