O Biblie veche de 1.500 de ani a fost descoperită în Turcia
O Biblie, veche de aproximativ 1.500 de ani, a fost găsită în Turcia. Anunţul a fost făcut de autorităţile de la Ankara, care au subliniat că volumul a fost în căutare timp de 12 ani. Cartea a fost confiscată de poliţişti de la o grupare de contrabandişti, în urma reţinerii acestora.
Volumul este format din file subţiri de piele, scrise cu litere de aur, în limbile aramică şi asiriană. Cartea se află în Muzeul de Etnografie din Ankara, dar experţii spun că trebuie să treacă printr-un lung proces de restaurare. Mai mult, Biblia are avea o valoare lingvistică şi istorică importantă şi este obiectul unor dispute aprinse între teologi.
Vaticanul a făcut deja apel către Ankara pentru efectuarea unei analize complexe a artefactului, întrucât aceasta ar putea fi una dintre Evangheliile pierdute. Potrivit Euronews, valoare Bibliei se ridică la 20 de milioane de euro.