O biserică în stil moldovenesc va fi construită pentru conaţionalii noştri din Surgut
Embed:
O biserică va fi construită pentru diaspora moldovenească din oraşul Surgut, Federaţia Rusă. În această dimineaţă, Mitropolitul Vladimir a sfinţit piatra de temelie a lăcaşului sfânt, care va avea hramul în cinstea Sfântului Kneaz Vladimir.
Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, biserica va fi construită în stil moldovenesc, astfel încât creştinii care vor călca pragul lăcaşului să se simtă mai aproape de meleagurile natale.
La eveniment au participat creştini originari din Republica Moldova, care s-au rugat, alături de mitropolit, în limba maternă.