O cafeanea din Australia taxează bărbații cu 18% mai mult. Vezi motivul
O cafenea de vegani din Australia a introdus o „taxă” de 18% pentru bărbați, în semn de protest față de diferența salarială dintre sexe, scrie digi24.ro.
Cafeneaua Handsome Her din Melbourne, care tocmai s-a deschis, și-a anunțat politica de prețuri pe un panou de la intrare. Fotografia s-a răspândit imediat pe rețelele de socializare și a fost comentată intens de cei care cred că măsura e corectă dar și de cei contra.
Pe această tablă scrie că bărbații vor plăti cu 18% mai mult, procentul fiind asemănător cu diferența medie de salariu dintre bărbați și femei în Australia, de 17,7%.
CNN relatează că proprietarul nu are de gând să renunțe la această „discriminare” a clienților, mai ales că diferența de bani va fi dată femeilor.
„Unii bărbați vin și plătesc 'taxa de bărbat' și mai pun niște bani și în borcanul cu donații”, a spus Alex O’Brien.
Pe lângă această „taxă”, femeile au prioritate la așezatul la mese. „Bărbații au propriile spații în care noi nu avem voie să intrăm, așa că de ce să nu avem astfel de spații și pentru femei?”, a adăugat Belle Ngien, managerul cafenelei.
- Cât costă studiile de licenţă în Moldova. Universităţile din ţară şi-au prezentat ofertele
- O cafenea din Odesa a fost cuprinsă de flăcări. O suprafaţă de 500 de metri pătraţi, afectată de foc
- Câte triunghiuri se află în imagine? Un test simplu a uimit utilizatorii unei reţele sociale
- Operațiune antiteroristă a poliției australiene la Sydney: Patru persoane au fost reținute
- Plan terorist pentru distrugerea unui avion în zbor în Australia. SCENARIILE TULBURĂTOARE evocate de presă