O chinezoiacă a realizat un tablou doar din cojile seminţelor de floarea-soarelui
Simple seminţe de floarea-soarelui au fost transformate într-o adevărată capodoperă. O chinezoiacă şi-a petrecut ultimii doi ani de zile, realizând un tablou de 12 metri lungime doar din coaja seminţelor de răsărită.
Pasionată de pictura din seminţe de floarea-soarelui, Liu, în vârstă de 60 de ani, a realizat replica unui tablou vechi, considerat în China drept o comoară naţională. În opera sa, a fost surprinsă viaţa de zi cu zi a chinezilor din timpul dinastiei Song. Astfel, chinezoaica a avut răbdarea să picteze cu ajutorul cojilor de răsărită 800 de personaje, 28 de nave, 60 de animale, 30 de clădiri şi 170 de copaci. Fiind o procedură complicată, artista a ales cu meticulozitate cojile, remodelându-le una câte una cu ajutorul foarfecelor.
"Când desenzi cu creionul, este uşor să creezi imaginile în minte. Dar când este vorba de seminţele de floarea-soarelui piesele trebuie aranjate una câte una. Nu poţi lăsa în urmă spaţii goale", a declarat Liu baocui.
În ultimele două decenii, Liu a realizat în total 50 de tablouri doar din cojile seminţelor de floarea soarelui.