O comisie parlamentară cere ANCHETĂ în cazul lipsei medicamentelor din spitale
Foto: emaramures.ro
Comisia Protecţie Socială, Sănătate şi Familie a Parlamentului va sesiza Procura Generală, Consiliul Concurenţei şi CNA în legătură cu refuzul agenţilor economici de a asigura spitalele cu medicamente. Decizia a fost luată de comisie în urma investigării situaţiei din spitale.
De asemenea, Comisia îi va solicita Guvernului să elaboreze modificări la legislaţie pentru a asigura securitatea farmaceutică a statului în situaţii de criză.
Vor fi modificate şi regulile de formare a listei medicamentelor compensate, dar și mecanismul de formare a prețurilor.
Spitalele au rămas fără medicamente la începutul acestui an, după ce mai mulți agenți economici au refuzat să încheie contracte, pentru că ar suporta pierderi din cauza deprecierii leului.
- Ministrul în exerciţiu al Sănătăţii face DECLARAŢII CONTRADICTORII privind criza medicamentelor în spitale
- Premierul a convocat ședință de urgență la Guvern după ce a vizitat două spitale din capitală
- DECIZIA luată la prima şedinţă a Comisiei de anchetă privind situaţia de la BEM, Banca Socială şi Unibank