O companie americană de medicamente trebuie să plătească 8 miliarde de dolari unui tânăr. Care este motivul
Despăgubiri de 8 miliarde de dolari pentru un tânăr căruia i s-a prescris un medicament antipsihotic. Ce efect advers a avut
O companie americană de medicamente trebuie să plătească 8 miliarde de dolari daune unui bărbat care nu a fost avertizat că un medicament antipsihotic ar putea să-i provoace creșterea sânilor.
J&J a anunțat că va contesta hotărârea pe care o consideră „disproporționată grosolan”.
Gigantul american se confruntă, de asemenea, și cu alte procese în centrul cărora se află alte două produse, între care o pudră pentru bebeluși care ar conține azbest, iar acestea vin în plus, pe lângă o luptă legală continuă pentru rolul pe care l-ar avea în criza dependenței de opioide din SUA.
La începutul acestui an, compania a fost condamnată la plata unei sancțiuni de 572 milioane dolari pentru rolul său în alimentarea crizei dependenței de opioide din Oklahoma.
În cazul de față, s-a constatat că lui Nicholas Murray au început să-i crească sânii după ce medicii săi au început să-i prescrie medicamentul în cauză în 2003. Un psiholog i-a dat rețeta după ce l-a diagnosticat cu o tulburare din spectrul autismului.
Risperdal este aprobat pentru tratamentul schizofreniei și tulburării bipolare, dar medicii pot prescrie medicamentul și pentru alte afecțiuni.
- Protest în faţa sediului central al băncii Moldova-Agroindbank. Oamenii cer despăgubiri mai mari de la administraţie
- Compania de producţie a lui Robert De Niro a dat în judecată o fostă angajată și îi cere despăgubiri de 6 milioane de dolari
- Agenția Medicamentului refuză să explice de ce a scos, după care a inclus strim-ul în registru