O companie chineză CLONEAZĂ animalele de companie
O companie de biotehnologie din China oferă servicii de clonare a animalelor de companie, pentru sume care pornesc de la 55.000 de dolari, potrivit Reuters.
Juice este un câine star care a jucat în peste zece filme şi producţii de televiziune din China, dar, pe măsură ce a îmbătrânit, antrenorul său, He Jun, şi-a dorit ca acesta să fie nemuritor.
"Juice este un element de proprietate intelectuală cu multă influenţă în social media", spune He Jun despre căţelul în vârstă de nouă ani.
Din acest motiv, He a apelat la Sinogene, prima companie din China care furnizează servicii de clonare a animalelor de companie.
Sinogene s-a aflat pe prima pagină a ziarelor în luna mai 2017, când a reuşit să cloneze un câine beagle. O lună mai târziu, Sinogene a lansat serviciul de clonare, procedură care poate porni de la 55.000 de dolari.
Mi Jidong, CEO al Sinogene, spune că acest serviciu este în stadiul iniţial, dar plănuieşte să îl extindă pentru a include şi procedura de editare genetică.
Companiile de biotehnologie din China sunt în plin avânt, iar, comparativ cu Vestul, legislaţia din această ţară este mai permisivă.
La începutul acestui an, un laborator din Shanghai a produs primele două clone ale unor maimuţe, nişte macaci. Mai controversat este cercetătorul He Jiankui, de la Universitatea de Ştiinţă din Sud-Vestul Chinei, care, luna trecută, a anunţat că a folosit tehnologia de editare a genelor pentru a modifica nişte gemene în faza de embrion.
În China există reglementări în ceea ce priveşte animalele utilizate pentru experimente în laborator, dar nu există legi explicite privind clonarea acestora.
Guvernul sprijină industria clonării, considerată de înaltă tehnologie, având în vedere profiturile pe care le poate genera, a explicat profesorul Tin-Lap Lee, de la Universitatea Chineză din Hong Kong.
În cazul lui Juice, au fost colectate mostre de piele de pe abdomenul inferior al câinelui, iar, în câteva săptămâni, specialiştii de la Sinogene au putut să izoleze ADN-ul şi să fertilizeze un ovul, care a fost implantat în uterul unei căţele mamă surogat, în acest caz, o femelă beagle.
Clona lui Juice, "micul Juice", s-a născut la mijlocul lunii septembrie, a rămas în laborator până a împlinit o lună, apoi a fost predat antrenorului, în cadrul unei mici ceremonii la care a participat şi originalul.
- Şeful diplomaţiei americane acuză China că se află în spatele atacului cibernetic asupra lanţului hotelier Marriott
- Farsă populară în China. Tinerii se prefac că fură bijuterii scumpe din magazine, doar pentru a testa reacția vânzătorilor
- Cum au luat naștere divinurile Euro-Alco
- Incredibil! Poţi merge în excursie pe Titanicul scufundat. Cât costă serviciul prestat de o companie din SUA